Florence and The Machine Vocea pe care nu o vei uita prea curand.

Florence + The Machine

Multe se pot intampla unei fete care viseaza cu ochii deschisi, iar in ultimii ani, Florence a avut parte de multe vise implinite. Albumul de debut despre care visase in dormitorul sau din sudul  Londrei a vazut lumina zilei si a luat intreaga planeta prin surprindere, reusind sa vanda trei milioane de exemplare, castigand premiul pentru Cel mai bun album la BRITS si devenind astfel o parte integranta a culturii populare. Acum a fost pretutindeni: fata a vazut lumea si lumea a vazut-o pe fata. Si dupa luni in care a iesit din atentia lumii, perioada in care a compus si inregistrat in Londra, orasul de care a fost mereu indragostita, Florence revine cu cel de-al doilea album. Ceremonials este un material complet inregistrat de o artista care se afla in control deplin, este un testament despre care Florence spune ca e “maximalismul sau incorigibil”. Pozitivismul epifanic al pieseiSpectrum; maiestuozitatea pieselor All This And Heaven Too si Shake It Out; luptele triumfatoare dar si emotionante ale melodiilorNo Light No Light si Heartlines. Daca acorzi putin din timpul tau albumului Ceremonials vei fi uimit mai intai de toate de increderea cu care pare ca a  fost realizat.

La 25 de ani, artista care s-a lasat de scoala de arte a reusit sa se maturizeze in ciuda succesului mondial care a luat-o pe nepregatite. In 2010 si-a facut intrarea cu stil pe usa din fata a Americii, in timp ce super hit-ul sau Dog Days a facut senzatie in intreaga tara, cucerind toate topurile si intrand in playlist-urile celor mai importante radiouri. A scris si inregistrat o piesa pentru coloana sonora a filmului Twilight: Eclipse si a interpretat live hit-ul Dog Days in fata unei audiente extraordinare la premiile MTV VMA. Numarul celor care au vizionat show-ul a trecut de 1 miliard, iar in ziua urmatoare Florece a devenit cea mai cautata personalitate pe Google.

In ultimul an a fost invitata la show-urile Saturday Night LiveGood Morning AmericaThe Colbert Report, cea de-a 53-a editie a cermoniei de decernare a premiilor Grammy – unde a si urcat pe scena pentru a canta intr-un moment tribut pentru Aretha Franklin si a fost nominalizata la categoria Best New Artist – la gala premiilor Nobel sau la Met Ball, un eveniment de elita gazduit de Anna Wintour. Revista Time Magazine a pozitionat-o pe locul 51 in topul celor mai influenti oameni in 2011. Si-a depasit in mod oficial statutul de posibila influenta in lumea modei, devenind un adevarat style icon… A ajuns sa petreaca timpul liber cu proprii sai idoli care au ovationat-o la scena deschisa. Pana si Beyonce a declarat ca Florence and The Machine a fost o influenta importanta pentru noul sau album.

De la zilele de studenta in colegiul de arta si concertele in pub-uri obscure, viata lui Florence Welch a luat o intorsatura extraordinara. Cu Ceremonials Florence a revenit din spatiu la ceea ce stie sa faca cel mai bine, muzica vizionara, necategorizabila, cu adevarat coplesitoare. Unii artisti raspund unui prim album de succes reactionand impotriva lui; incercand sa se dezica de acele calitati care au atras de fapt publicul. “ Nu as fi putut face asta nici daca as fi incercat”, spune Florence. “Lungs a fost parca o suma a mai multor albume reunite intr-unul singur, incat nici nu as fi stiut impotriva a ce sa reactionez”. In schimb, Florence Welch a produs un material care reuseste sa fie o continuare fireasca pentru Lungs. “E un album care suna maret? Cred ca nu se poate discuta asta Imi place ideea de a fi coplesit de ceva. Daca exista posibilitatea sa raspund acestor lucruri cat inca imi este permis, atunci poate si altii o vor face. Si de fapt, despre asta este vorba, nu-i asa?”

citește mai departe

Albume și melodii Florence + The Machine