Shawn Mendes a lansat videoclipul piesei “If I Can’t Have You”

Shawn Mendes își bucură fanii odată cu lansarea primului său single din 2019, „If I Can’t Have You”, o piesă ce încorporeză sensibilitatea și gingășia aparte, specifice artistului de 20 de ani.

Cu ceva timp înaintea lansării, Mendes a creat o întreagă isterie în rândul fanilor, prin postarea în Social Media a unor clipuri scurte, fără sunet, ce înfățișau o grafică elegantă, florală, colorată în nuanțe calde. Acestea au făcut, în mai puțin de 24 de ore, peste 126 de mii de like-uri și 60 de mii de comentarii.

Având în vedere ca piesa „If I Can’t Have You” succedă hit-uri precum „Lost In Japan”, „In My Blood” și „There’s Nothing Holdin’ Me Back”, succesul ei pare a fi garantat.
Lansarea piesei vine imediat după ce renumitul cântăreț și compozitor a încheiat cel de-al treilea turneu mondial și a lansat albumul „Shawn Mendes”, prin care a exploatat noi teritorii muzicale și s-a aruncat cu elan în procesul de compunere al întregului material.
Astfel, cel de-al treilea album lansat de către Shawn Mendes a reprezentat un real succes și a reușit să transpună o poveste unică, prin intermediul unor piese precum „Nervous” ft. Julia Michaeles, „In My Blood”, „Lost In Japan”, „Youth” featuring Khalid si „Where Were You In the Morning?”.

Video aici >>

Lasa-ne un comentariu